Am copilarit cu Pistruiatul, copilul erou din serialul “Pistruiatul”


Cine nu isi aminteste cu placere de anii copilariei sale ? Cine nu zambeste de intamplarile hazlii care au avut loc cu multi ani in urma ? Copilaria, considerata pe drept cuvant “perioada de aur” din viata noastra, se intoarce cu amintiri nostalgice cand nici nu te astepti. La fel s-a intamplat si in cazul meu.
Am copilarit impreuna cu Pistruiatu’, copilul erou din serialul cu acelasi nume, regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu.
Pe atunci erau altfel de vremuri … mai bune …, mai rele…, nu stiu, dar lumea era total diferita de cea de astazi. Noi, copiii eram fericiti in coltul nostru de “univers”, nu aveam nevoie de tehnologie ( de fapt, nici nu se punea discutia de asa ceva pe atunci si mai ales intr-o tara comunista cum era Romania). Nu ceream bani parintilor nostri si nu obisnuiam sa mergem la cluburi. Ganditi-va ca nici macar McDonald nu aparuse, ceea ce cred, ca de fapt, a fost o binecuvantare pentru generatie mea. Cel putin am mancat sanatos.
Pe atunci, barbatii munceau, iar femeile, in marea lor majoritate erau casnice. Nu-mi amintesc ca pe strada unde am locuit, sa fi fost vreo femeie care sa fi lucrat. Toate stateau acasa, vazandu-si de copiii si treburile gospodaresti.
Poate va intrebati unde am copilarit ? Vi se pare cunoscut cartierul vechi dar renumit al Mosilor din Bucuresti ? Ei bine, acolo a fost micul meu “rai pamantesc”. Casele erau vechi dar cochete, bineinteles nationalizate, insa nimeni nu stia despre astfel de lucruri pe atunci sau poate doar parintii nostri.
Impreuna cu mama si tatal meu, ocupam un apartament la primul etaj dintr-o vila. La parter locuiau Jana, prietena mea mai mare, familia Parvu care avea doi feciori si mama Pistruiatului si al fratiorului sau, Gabi.
Nu eram bogati, dar eram fericiti si ceea ce este mult mai important, traiam uniti. Casa prietenei mele imi era oricand deschisa, masa mea era si a ei. Ne jucam, invatam si faceam nazbatii impreuna. Iarna la derdelus, vara la scaldat sau prin pomi dupa fructe crude si uite asa, cresteam. Locuiam in Bucuresti, insa nu era diferenta prea mare de viata rurala pentru simplul motiv ca inca nu incepuse marea urbanizare, sau mai bine zis, hidoasele blocuri cenusii nu aparusera ca ciupercile, cum se va intampla mai tarziu. Din cauza ca eram mezina “gastii”, copiii ma strigau “Vinitusca”, un diminutiv rezultat din abrevierea a doua cuvinte : vine ratusca! Eram mascota si sufletul strazii, animand joaca copiilor prin exuberanta si nonsalanta varstei mele. De multe ori, mama imi reprosa ca ma vede prea rar prin casa si imi trimitea sandvisuri ori de cate ori putea, de frica ca voi ramane rahitica sau Doamne fereste, cu alte handicapuri pe viata! Pe atunci nu exista nici ideea de a tine dieta. Era valabil conceptul simplu si santos “mananci cat sa te simti bine in pielea ta”. Oricum, mama era o gospodina convinsa si o bucatareasa desavarsita.
Cand noi, copiii eram la joaca, mamele noastre se strangeau la o “barfa”. Mama Pistruiatului se mutase ceva mai tarziu in cartier si era singura care, de fapt, muncea. Daca am inteles eu bine, parca era asistenta medicala. Cei doi baieti ramaneau asadar de multe ori singuri acasa, prilej pe care Pistruiatu’ nu-l pierdea. Il abandona pe fratiorul sau mai mic, iar el iesea la joaca, pe strada. Bineinteles ca se intorcea la Gabi inainte de aparitia mamei lor. Fiind mai mare cu 2 – 3 ani decat mine, Pistruiatul prefera sa se joace cu baietii de varsta lui, insa cateodata grupul baietilor se ” raboia” pe terenul comun de joaca cu cel al fetelor in : Vinatorul si ratele, Tarile, Omul negru si nu mai tin minte ce alte jocuri. Apoi, a venit vestea traznet ca Pistruiatu’ a fost selectat de insusi marele regizor Nicolaescu. Ne-am bucurat pentru el, desigur, insa Pistruiatu’ a incetat sa ma iasa cu noi la joaca pana cand a disparut din cartier, dar asta s-a intamplat mult mai tarziu. Se vorbea ca reusise sa adune niste bani cu care i-a cumparat mamei sale un apartament. Daca acesta a fost adevarul, nu stiu, dar cert este ca familia lor a eliberat complet apartamentul de la parterul vilei. Peste multi ani, Pistruiatu’ ne-a vizitat pe noi, copiii din cartierul Mosilor, dar intre timp noi mai crescusem. Venea de obicei pe o motocicleta straina si care costase o gramada de bani, dar Pistruiatu’ iubea motocicletele… Ii placea s-o revada pe Jana si sa vorbeasca cu prietenul lui care fusese si ramasese inca, Virgil.
Acum nu mai stiu nimic despre Pistruiatul si de fapt nici nu-mi doresc. Important e sa mi-l amintesc in ipostaza de copil care i-a adus, de fapt, atata faima. Un copil indraznet, destept si talentat. Deci, am copilarit cu Pistruiatul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s